Monday , 20 November 2017

Home » Din Oraș / Județ » Afacerea care a pornit din Cluj şi Timişoara iar acum a devenit un fenomen social în România

Afacerea care a pornit din Cluj şi Timişoara iar acum a devenit un fenomen social în România

June 27, 2016 8:10 am by: A+ / A-

În urmă cu doi ani era un business nou apărut la noi, din zona de entertainment, care avea potenţial de a creşte şi de a ieşi din acea zonă de nişă. Acel business era Escape the room, şi la vremea respectivă puteai număra pe degetele de la o mână numărul operatorilor din Bucureşti.

Astăzi numărul este de aproape 70, iar interesul pentru evadarea din camere este pe zi ce trece tot mai mare.În urmă cu aproape doi ani le prezentam colegilor de redacţie ideea unui material legat de un business apărut recent la noi, din zona de entertainment, care avea potenţial de a creşte şi de a ieşi din acea zonă de nişă. Acel business era Escape the room, şi la vremea respectivă puteai număra pe degetele de la o mână numărul operatorilor din bucureşti.

Ideea din spatele Escape este una destul de simplă: eşti într-o cameră încuiată, înconjurat de indicii, şi ai la dispoziţie 60 de minute pentru a găsi cheia. Pare simplu? În realitate, nu e chiar aşa. România a apărut pe harta mondială a jocurilor de tip Escape the Room în 2013, atunci când mai mulţi antreprenori din Cluj şi Timişoara au decis să-şi încerce norocul, amenajând locaţii. A urmat Bucureşti, unde, fără bugete de promovare, Escape the Room a început să atragă tot mai mulţi clienţi.

UN DOMENIU ÎN CARE CONCURENŢA ESTE NECESARĂ

Franciska Vaida (28 de ani) şi Radu Tiu (37 de ani) sunt echipa din spatele No Exit Escape Room, brand ce operează două camere: Salon #13 şi The Box. „Venim din medii diferite, el este corporatist pursânge, iar eu psiholog; o vreme am lucrat în privat iar acum sunt angajata unei instituţii de stat“, povesteşte Franciska Vaida. „Credem că aceste diferenţe de background ne-au ajutat în crearea acestui proiect.“

Potrivit businessmagazin.ro piaţa de Escape the Room nu este neapărat una stabilă, cred ei, numărul clienţilor variind puternic de-a lungul unui an. „Am avut câteva luni foarte bune, dar în aceeaşi măsură am avut trei luni teribil de slabe. Vizavi de clienţi, situaţia este mai complicată decât ar părea în prima fază şi am să vă explic de ce: acest concept este relativ nou în România şi încă sunt foarte mulţi oameni care nu au auzit de el, astfel încât este în continuă mişcare şi creştere.

Radu are o vorbă draguţă: «Suntem prieteni cu clienţii preţ de două camere, apoi putem să le recomandăm şi altele»; asta înseamnă că după ce o echipă termină camera unui operator, va merge să joace în camerele altor operatori şi de aici fluxul de clienţi. Este un domeniu în care concurenţa este cât se poate de constructivă şi necesară“, explică fondatorii No Exit. „Sunt foarte multe camere bune în acest moment în Bucureşti. No Exit se diferenţiază prin faptul că game play-ul se bazează foarte mult pe logică, pe vizualizare, oamenii se distrează bazându-se pe propria lor minte şi mai puţin pe artificii ale decorului sau pe altfel de device-uri.“

Afacerea care a pornit din Cluj şi Timişoara iar acum a devenit un fenomen social în România Reviewed by on . În urmă cu doi ani era un business nou apărut la noi, din zona de entertainment, care avea potenţial de a creşte şi de a ieşi din acea zonă de nişă. Acel busine În urmă cu doi ani era un business nou apărut la noi, din zona de entertainment, care avea potenţial de a creşte şi de a ieşi din acea zonă de nişă. Acel busine Rating: 0
scroll to top