Saturday , 25 November 2017

Home » Politică » Ce au făcut politicienii de Paşte.

Ce au făcut politicienii de Paşte.

basescuPreşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au petrecut Sărbătorile pascale alături de familii. Politicienii au postat pe reţelele de socializare instantanee din zilele de sărbătoare.

Politicienii s-au „reunit“ pe Facebook şi în acest an pentru a le transmite românilor sărbători fericite. Urarea preşedintele Traian Băsescu, pe care a transmis-o românilor în prima zi de Paşte, a fost tradiţionalul „Hristos a Înviat!“. Şeful statului şi-a însoţit mesajul de câteva instantanee în care apare ciocnind ouă roşii împreună cu nepoţica sa, Sofia Anais.

Ponta şi doi miniştri

Dacă anul trecut premierul a ales litoralul pentru a petrece Sărbătorile pascale, în acest an a plecat în Delta Dunării, împreună cu familia. Alături de premier s-au mai aflat atât socrii, cât şi doi dintre miniştrii Cabinetului său, vicepremierul Daniel Constantin şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, împreună cu familiile. În noaptea de Înviere, întregul grup a participat la o slujbă oficiată într-un loc mai puţin convenţional, în grădina unui resort din Murighiol (judeţul Tulcea).

Înainte de a ajunge la ceremonia religioasă, premierul a postat un mesaj pe Facebook şi câteva imagini surprinse pe un canal al Deltei în care apare alături de cei doi copii ai săi. „Cine a ales Delta ca destinaţie zilele acestea a fost fff inspirat. Soare, păsări, verde tot şi o ciorbă de peşte fără egal! De fapt Delta este mereu, pe orice vreme şi în orice companie, un loc fabulos! Paste Fericit tuturor!”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de pe reţeaua de socializare.

Cozonaci în Bucovina

Deputatul Elena Udrea a petrecut Paştele în ţinutul frumos al Bucovinei, o zonă pe care a promovat-o intens încă din timpul mandatului său de ministru al Turismului. Dacă în urmă cu câţiva ani, Udrea a demonstrat, într-un studio TV, că ştie să folosească mopul şi să croşeteze, din fotografiile postate în aceste zile pe Facebook reiese că se pricepe foarte bine şi la preparat cozonaci. Într-o costumaţie compusă din ie şi blugi conici, pe care a asortat-o cu o năframă şi o pereche de pantofi corai cu tocuri, Udrea s-a fotografiat în mai multe ipostaze: cu mâinile în coca pentru cozonac, întinzând aluatul cu făcăleţ şi în faţa unui cuptor ţărănesc în care se rumeneau de zor cozonacii.

După truda de peste zi, în noaptea de Înviere, deputatul a luat lumină sfântă de la Mănăstirea Voroneţ, unde a mers îmbrăcată într-un costum popular specific zonei. A doua zi, Udrea a ales să se plimbe cu mocăniţă şi să se fotografieze alături de simpatizanţii PMP. „Împreună cu turiştii care au urcat în trenuleţ, ne-am bucurat de soare şi de peisajele fabuloase. Profit de ocazie pentru a promova încă o dată acest ţinut minunat. Vizitaţi Bucovina!”, i-a îndemnat pe români Udrea în mesajul ei pe Facebook.

Mazăre, la Învierea săracilor şi apoi în club

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi-a ţinut promisiunea făcută nevoiaşilor şi în noaptea de Înviere a participat la slujba religioasă care a avut loc în capela ridicată între barăcile de tablă din cartierul Henri Coandă, pentru construirea căruia edilul a ajuns în faţa justiţiei. Deşi timp de câteva ore, Mazăre a ascultat Evanghelia cu o lumânare aprinsă în mână, el a mărturisit spăşit că nu este o persoană religioasă, dar că experienţa ultimei săptămâni petrecute în faţa magistraţilor l-a făcut să fie mai apropiat de oameni.
Edilul, cercetat şi reţinut, într-un dosar de corupţie, s-a spovedit în faţa ÎPS Teodosie şi a primit de la Arhiepiscopul Tomisului o icoană pe care le-o va trimite foştilor colegi de celulă din arestul Poliţiei Capitalei. După slujba de Înviere, Mazăre a petrecut până dimineaţă într-un club. sursa stire: yahoo.com

Ce au făcut politicienii de Paşte. Reviewed by on . Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au petrecut Sărbătorile pascale alături de familii. Politicienii au postat pe reţelele de socializare inst Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au petrecut Sărbătorile pascale alături de familii. Politicienii au postat pe reţelele de socializare inst Rating:
scroll to top