Wednesday , 18 October 2017

Home » Din Oraș / Județ » Cluj: Tinerii din cinci țări merg pe biciclete spre Electric Castle

Cluj: Tinerii din cinci țări merg pe biciclete spre Electric Castle

July 12, 2016 7:55 am by: A+ / A-

30 de tineri din cinci țări au pornit pe biciclete din localitățile de origine pentru a participa la Festivalul Electric Castle, desfășurat în localitatea clujeană Bonțida.

“Londra, Amsterdam, Copenhaga, Chișinău sau București sunt câteva dintre orașele din care, în urmă cu câteva zile, un număr de 30 de tineri au pornit pe bicicletă înspre Electric Castle (EC) Festival. Toți au ales această cale de a ajunge la festival în speranța că vor reuși să promoveze ciclismul ca o alternativă non poluantă de a călători, o excelentă oportunitate de a vizita locuri noi și de a-și face prieteni”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni, de organizatorii festivalului.

Cei 30 de “eco-ambasadori” înscriși în program vor beneficia din partea organizatorilor de intrare gratuită la festival.

Festivalul Electric Castle își propune ca și la ediția din acest an să promoveze protejarea mediului.

“Pe tot parcursul evenimentului, ECO Challenge continuă, oferindu-le participanților șansa de a contribui la protejarea mediului și de a câștiga premii importante oferite de sponsori. La ECO-point se vor derula activități precum jocuri interactive pe tematică de mediu, întreceri pe instalația de biciclete sau încărcarea telefoanelor mobile cu energie verde produsă prin pedalare. Noutatea ediției sunt proiecțiile de documentare cu tematică ecologică ce vor avea loc în fiecare zi, în premium camping. “Music drives change” continuă și în acest an, implicând artiștii prezenți în festival în activități ecologice și la transmiterea mesajelor către cât mai mulți fani”, se mai arată în comunicat.

Festivalul Electric Castle are loc în perioada 14-17 iulie, la Castelul Banffy din Bonțida.

Printre alții, vor susține concerte Skrillex, Sigur Ros, Bring Me The Horizon, Bastille, Paul Kalkbrenner, Elliphant, RUSKO, Dub Pistols, Flux Pavilion, Enter Shikari, Babylon Circus, Dirtyphonics, NU:TONE B2B LOGISTICS, DJ Marky, Aba Shanti-I, Congo Natty (Rebel MC), Toddla T , LOUISAHHH!, Legowelt, Alternosfera, Urma, Macanache, DJ Shiver.

Cluj: Tinerii din cinci țări merg pe biciclete spre Electric Castle Reviewed by on . 30 de tineri din cinci țări au pornit pe biciclete din localitățile de origine pentru a participa la Festivalul Electric Castle, desfășurat în localitatea cluje 30 de tineri din cinci țări au pornit pe biciclete din localitățile de origine pentru a participa la Festivalul Electric Castle, desfășurat în localitatea cluje Rating: 0

[instagram-feed]
scroll to top