Tuesday , 22 August 2017

Home » Politică » Cornel Itu: „Recunoaşterea valorii voluntariatului trebuie să fie o prioritate pentru noi”

Cornel Itu: „Recunoaşterea valorii voluntariatului trebuie să fie o prioritate pentru noi”

cornel-itu-psdDeputatul social-democrat din Dej , anunță că, Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 27 mai 2014, Proiectul de Lege privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, la care este co-iniţiator.

„Salut adoptarea acestei legi care vine ca o formă de recunoaştere publică a activităţii de voluntariat, care a cunoscut în România o dezvoltare continuă în ultimii 20 de ani.

Recunoaşterea valorii voluntariatului trebuie să fie o prioritate pentru noi, voluntariatul fiind o reflectare a unei atitudini civice respectată în întreg spaţiul european. Am considerat, alături de ceilalţi colegi din Grupul parlamentar al PSD, care au susţinut proiectul de lege, că această recunoaştere se poate face prin crearea unui sistem care să ateste cunoştinţele dobândite în cadrul activităţilor de voluntariat. Astfel, am conceput un cadru modern, armonizat cu prevederile din alte ţări ale UE în care activităţile civice au o mai îndelungată tradiţie, pentru a răspunde, în practică, problemelor pe care le pot întâmpina cei care desfăşoară activităţi de voluntariat. Principala noutate ce vine odată cu adoptarea proiectului de lege este aceea că voluntariatul va fi recunoscut ca experienţă profesională, ceea ce cred că va impulsiona tinerii să se implice mai mult în astfel de activităţi benefice pentru societate şi pentru ei înşişi” anunță deputatul clujean.

Cornel Itu: „Recunoaşterea valorii voluntariatului trebuie să fie o prioritate pentru noi” Reviewed by on . Deputatul social-democrat din Dej , anunță că, Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 27 mai 2014, Proiectul de Lege privind reglementarea activităţii de voluntari Deputatul social-democrat din Dej , anunță că, Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 27 mai 2014, Proiectul de Lege privind reglementarea activităţii de voluntari Rating:

[instagram-feed]
scroll to top