Sunday , 19 November 2017

Home » Politică » Cornel Itu: „Victor Ponta continuă să facă dreptate și să reducă inechitatea socială!”

Cornel Itu: „Victor Ponta continuă să facă dreptate și să reducă inechitatea socială!”

cornel ituDomnule deputat, alegerile prezidenţiale se apropie cu paşi repezi. Ce credeţi că îl recomandă pe candidatul PSD, Victor Ponta, în această competiţie deosebit de importantă pentru România şi pentru cetăţenii ei?

Un aspect extrem de important pe care doresc să îl subliniez, pentru a răspunde acestei întrebări, este politica externă pe care a dus-o Guvernul Ponta, în special în relaţia cu statele din Uniunea Europeană. Relaţiile externe ale României, atât cu partenerii din Uniunea Europeană, cât şi cu alte state terţe, au revenit pe un făgaş normal după politica izolaţionistă dusă de Guvernul Boc. Relaţiile cu SUA sunt cât se poate de bune, şi asta se reflectă prin creşterea numărului de investiţii americane în România şi prin aprecierea arătată de partenerii americani din NATO faţă de soldaţii noştri, pe care vicepreşedintele Joe Biden i-a caracterizat drept „cea mai bună generaţie de luptători”, un „grup de patrioţi care păzesc libertatea în Europa”. Guvernului Ponta, cu sprijinul Grupului parlamentar al PSD din Parlamentul României au reuşit să schimbe fundamental o imagine pe care Guvernul anterior, Guvernul Boc, o lansase şi o lăsase să fie lipită ca o etichetă pe România, şi anume, ţara cu cea mai mare incompetenţă şi cea mai mare corupţie în domeniul absorbţiei fondurilor europene, singura ţară în care cele cinci principale programe, Programul Operaţional Regional, POSDRU, POS de Mediu, Transport şi Creşterea Competitivităţii au fost suspendate în urma auditurilor făcute până în luna noiembrie 2011, o ţară care avea gradul de absorbţie de 7% la 5 ani după aderarea la Uniunea Europeană.

Așa cum a evidențiat și premierul Victor Ponta în dezbaterea politică desfășurată în 7 aprilie 2014 la Camera Deputaților,  am reuşit în 2013 să primim rambursări de aproape 3 miliarde de euro, bani care au fost folosiți atât de autorităţi publice, cât şi de beneficiari privaţi. Iar pe 20 februarie, într-o singură zi a guvernării Ponta, Comisia Europeană a rambursat României 830 de milioane de euro, cât era în stare să facă Guvernul PDL într-un an de zile.

Domnule deputat, politica externă are efecte majore şi pe termen lung, într-adevăr, însă cetăţenii se gândesc în primul rând la beneficiile pe care un guvern sau altul le aduce în mod direct comunităţilor în care trăiesc. Ce a adus bun pentru dejeni Guvernul Ponta?

Proiectele, precum şi problemele pe care le-am adus constant, din poziţia de deputat, în atenţia premierului Victor Ponta, au primit răspunsuri punctuale, concrete. Acest lucru demonstrează că oamenii contează pentru candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, cred că acesta este testul cel mai concludent. La fel, şi iniţiativele Primăriei municipiului Dej au găsit sprijin din partea Executivului condus de Victor Ponta. Dezvoltarea municipiului Dej şi a comunelor din Colegiul 6 înseamnă, implicit, un trai mai bun şi oportunităţi pentru locuitorii din această zonă.

Victor Ponta şi-a afirmat sprijinul pentru proiectele de dezvoltare a municipiului Dej încă din 2012, când a fost prezent aici, la Sala Sporturilor pentru a susţine candidatul USL, pe atunci, domnul Costan Morar, la alegerile pentru primărie. Este o promisiune pe care, cred eu, a îndeplinit-o faţă de locuitorii acestui oraş.

Menţionaţi, vă rog, cele mai semnificative proiecte pentru dejeni susţinute de Guvernul Ponta.

Cele mai importante proiecte sunt în domeniul infrastructurii din educaţie şi modernizarea infrastructurii rutiere. La invitaţia mea, primul ministru Victor Ponta, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu au participat în luna mai a acestui an la inaugurarea construcţiei reabilitate şi modernizate a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”. Proiectul în valoare de aproximativ 17 milioane de euro a fost finanţat din fonduri europene, cu o cotă de finanţare de 290.000 de lei din partea Primăriei municipiului Dej, şi s-a derulat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Cu ocazia vizitei la Dej, ministrul Liviu Dragnea a semnat şi contractul de finanţare a proiectului de reabilitare a 23 de străzi din Dej, în valoare de 17 milioane de euro.

Un alt proiect important, dus la bun sfârşit cu susţinerea Guvernului Ponta este modernizarea şi extinderea clădirii Liceului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian”. Inaugurarea a avut loc anul trecut, în noiembrie, în prezenţa unor înalte oficialităţi. Proiectul a fost realizat cu suma de 1,6 milioane de euro, tot din fonduri europene, beneficiind de o cofinanţare de 2% din partea Primăriei municipiului Dej. A fost o onoare pentru mine să mă implic în acest proiect, să-l promovez şi să atrag atenţia factorilor de decizie asupra lui. De altfel, am aceeaşi satisfacţie de câte ori pot face ceva pentru dezvoltarea comunităţii noastre.

Iar veştile bune nu se sfârşesc aici. De curând, chiar în cursul acestei luni, am participat la inaugurarea sălii de sport şi a terenului de fotbal de la şcoala „Avram Iancu”, unde am învăţat şi eu, elev fiind. E un vis împlinit, un vis pe care generaţii de elevi l-au avut şi care acum a devenit realitate. Sala de sport, modernă, la standarde europene, a necesitat o investiţie de 200.000 de euro, lucrările fiind finanţate de Compania Naţională de Investiţii. La rândul lui, terenul de fotbal a necesitat o investiţie 50.000 de euro.

Cred că Dejul stă foarte bine la investiţiile în învăţământ, iar acest lucru a fost posibil datorită eforturilor susţinute pe care le-am făcut, împreună cu autorităţile locale, pentru a promova proiectele oraşului nostru în faţa Guvernului. Iar Guvernul Ponta ne-a auzit de fiecare dată şi i-a sprijinit pe dejeni.

Aţi menţionat şi faptul că Guvernul Ponta a sprijinit lucrările de infrastructură rutieră în zonă? Ce ne puteţi spune la acest capitol?

În această toamnă am avut marea bucurie de a vedea un vis realizat. După ani de insistențe, de adrese trimise către CNADNR și zeci de interpelări adresate Ministerului Transporturilor, am văzut cum se urnește un proiect ce părea să fi încremenit pentru totdeauna. Aceasta este o altă dovadă a atenţiei Guvernului Ponta pentru zona Dejului. Reabilitarea DN18 B, cunoscut ca ”Drumul lui Pintea”, al cărui traseu face legătura între municipiul Dej și Târgu Lăpuș, prin satele Chiuiești și Măgoaja, este o veste mult așteptată deopotrivă de clujeni și de maramureșeni. Drumul, cu o lungime de aproximativ 40 de km, a trecut în administrarea CNADNR în anul 2010, în speranța că modernizarea va fi făcută mult mai repede din fonduri guvernamentale, însă lucrurile au stagnat, investițiile fiind, de-a lungul timpului, puține și rare. Ani la rând autoritățile nu au părut a fi sensibilizate nici de potențialul economic, turistic, dar și cultural până la urmă. Zona este una cunoscută în Transilvania, în Maramureș, și poate în întreaga țară ca loc al mănăstirilor străvechi (Cășiel, Rohia, Rohiița) și al istoriei transilvănene, fiind legată de legendarul Pintea Viteazul. Am participat, cu reală satisfacție, la momentul în care s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru a aduce acest drum la stadiul de drum național, nu doar în statistici, ci în mod concret.

Ce mesaj le transmiteți dejenilor și clujenilor în ceea ce privește alegerea viitorului președinte al României?

Pentru cei care s-au săturat de regimul Băsescu, pentru cei care au suferit din cauza nedreptăților sociale, a tăierilor de pensii, a tăierilor salariale, a tăierilor de indemnizații pentru mame, de bulversarea constantă a mediului de afaceri prin tot soiul de măsuri iresponsabile, Victor Ponta este răspunsul la alegerile care se anunță nu peste mult timp. Victor Ponta continuă să facă dreptate, să reducă inechitatea socială şi să fie alături de pensionari şi categoriile sociale vulnerabile. Salariul minim va creşte la 975 de lei, pensiile vor creşte cu 5%, iar indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap vor fi, de asemenea, majorate. Nici alocaţiile pentru copiii din familiile nevoiaşe nu sunt uitate. Acestea vor fi dublate, peste un milion de copii urmând să se bucure de o viaţă mai bună. Pe de altă parte, economia României a avut un trend puternic ascendent începând din 2012, anul când Victor Ponta a ajuns premier. Guvernul a reuşit în această perioadă să aplice o strategie câştigătoare pentru economie, şi trebuie să urmăm acest model, în continuare, cu Victor Ponta preşedinte. Un om precum Klaus Iohannis, care nu ştie cât e salariul minim în România, care nu cunoaşte lucruri elementare despre economia ţării, nu are cum să facă ceva bun, ci cu siguranţă ar urma modelul Băsescu-Boc. Nu cred că românii au nevoie de noi tăieri salariale şi de pensii sau de o nouă bulversare a mediului de afaceri. Cred că ne dorim cu toţii o Românie prosperă şi un nivel de trai mai bun, să stăm cu fruntea sus în faţa partenerilor noştri din UE şi să spunem „suntem mândri că suntem români”.

Cornel Itu: „Victor Ponta continuă să facă dreptate și să reducă inechitatea socială!” Reviewed by on . Domnule deputat, alegerile prezidenţiale se apropie cu paşi repezi. Ce credeţi că îl recomandă pe candidatul PSD, Victor Ponta, în această competiţie deosebit d Domnule deputat, alegerile prezidenţiale se apropie cu paşi repezi. Ce credeţi că îl recomandă pe candidatul PSD, Victor Ponta, în această competiţie deosebit d Rating:
scroll to top