Monday , 20 November 2017

Home » Stiinta & IT » Esti pregatit sa vezi viitorul? Google Glass in Romania

Esti pregatit sa vezi viitorul? Google Glass in Romania

google glassGoogle ne-a adus în vieți enorm de multe lucruri. Pentru unele îi suntem etern recunoscători (hărțile, traducerile), pentru altele încă deliberăm (monitorizarea si salvarea preferințelor utilizatorilor). Cel mai recent produs, Google Glass, a stârnit deja o isterie mondială, deși oficial, ei încă nu au început să fie comercializați în rețele magazinelor specializate.

Pe internet se pot găsi teste ale câtorva norocoși care au reușit să se joace puțin cu variantele beta ale Google Glass, suficient însă pentru a desconspira câteva din secretele și potențialul acestui gadget. Purtând Google Glass, vei simți pe pielea ta cum este să faci parte dintr-o lume Matrix amestecată cu Star Wars, Stargate și Star Trek.

România, țara în care viteza internetului este una de vârf, reușește să surprindă plăcut și de această dată, fiind singura țară din Europa în care ochelarii Google pot fi testați în mod oficial. Compania Quick Mobile este responsabilă pentru această premieră, Google Glass putând fi testați gratuit și exclusiv în magazinele Quick Mobile din mall-urile din București, Timișoara, Cluj, Iași și Baia Mare, între orele 16.00 – 18.00.

Chiar dacă nu credem că ochelarii ajunși în redacția TopGear erau versiunea finală, ci mai degrabă tot una beta, ne-am put da seama de potențialul fantastic pe care Google Glass îl are. Cea mai bună analogie este cu cea a smartphonului: un dispozitiv-platformă pe care poți instala și rula tot soiul de aplicații și programe utilitare sau de divertisment. În acest moment, cu Google Glass poți face poze și filme (activare prin comandă vocală sau plin clipire), poți naviga folosind hărțile Google (conectare prin Bluetooth la telefonul mobil), poți vorbi la telefon sau trimite mesaje (deocamdată doar în engleză), te poți amuza încercând jocurile preîncărcate, precum și multe alte funcții care se vor a fi descoperite în mâinele experților de la Quick Mobile.

Zvonistica spune că Google Glass vor fi lansați ca produs final la sfârșitul lui 2014 sau începutul lui 2015 și că vor costa vreo 1.500 USD. Până atunci, mare lucru nu avem de făcut, decât să strângem banii și să visăm la cum ne vom transforma toți în Neo, peste noapte.

Sursa: TopGear

Esti pregatit sa vezi viitorul? Google Glass in Romania Reviewed by on . Google ne-a adus în vieți enorm de multe lucruri. Pentru unele îi suntem etern recunoscători (hărțile, traducerile), pentru altele încă deliberăm (monitorizarea Google ne-a adus în vieți enorm de multe lucruri. Pentru unele îi suntem etern recunoscători (hărțile, traducerile), pentru altele încă deliberăm (monitorizarea Rating:
scroll to top