Friday , 15 December 2017

Home » Din Oraș / Județ » Fotbal feminin: Olimpicele clujene vor victoria și la Târgu Mureș

Fotbal feminin: Olimpicele clujene vor victoria și la Târgu Mureș

May 8, 2016 9:23 am by: A+ / A-
Echipa de fotbal feminin Olimpia Cluj-Napoca și ASA Târgu Mureș se întâlnesc din nou, astăzi, în derbiul returului Play-Off-ului Superligii.
Ciolacu Mihaela (Olimpia Cluj-Napoca), marcatoarea a doua goluri impotriva formatiei Real Craiova

Ciolacu Mihaela (Olimpia Cluj-Napoca), marcatoarea a doua goluri impotriva formatiei Real Craiova. Foto Dan Porcutan

După ce în urmă cu două săptămâni clujencele le învingeau, pe teren propriu, scor 3-1, pe mureșencele de la ASA, duminică, 8 mai, au ocazia să le învingă și în deplasare.
Jucătoarele echipei clujene sunt motivate și de faptul că în ultimul meci disputat pe Stadionul Transil din Târgu Mureș au reușit doar o remiză, iar de această dată vor putea să-și ia revanșa printr-o victorie.
Dacă din punct de vedere matematic titlul de campioană națională este adjudecat, pentru al șaselea an consecutiv, de către echipa Olimpia Cluj-Napoca, care are deja un avantaj de 4 puncte în fața echipei ASA, din punct de vedere a rivalității clujencele trebuie să învingă pentru a arăta valoarea lotului și munca intensă care se depune la club la fiecare antrenament.
Antrenorul echipei Olimpia Cluj-Napoca, Mirel Albon, a declarat, înainte de meci, că fiecare meci cu ASA este un adevărat regal fotbalistic și și-ar dori ca tot mai multe meciuri să fie de această anvergură în campionatul intern. „Orice meci cu ASA Târgu Mureș are miză. Există o rivalitate veche, dar eu sper că doar în plan sportiv. Noi ne dorim o nouă victorie, dar printr-un joc bun, nu datorită unor conjuncturi. Ne-am dori astfel de meciuri, în competiția internă, în fiecare săptămână, dar din păcate avem doar câteva pe an. Poate că în câțiva ani…”, a declarat Mirel Albon.
În ceea ce privește presiunea pe care o simt jucătoarele înainte de acest meci, mai ales că la finalul lunii mai Olimpia Cluj-Napoca va întâlni în finala Cupei României formația ASA Târgu Mureș, Mirel Albon spune că există o presiune pozitivă și că își dorește să arate încă o dată că Olimpia este cel mai bun club din țară. „Eu sper să fie o presiune pozitivă. Ca antrenor îmi doresc ca jucătoarele să se auto motiveze pentru a demonstra încă odată, duminică, care este echipa mai bună.
Pe 24 mai jucăm cu trofeul pe masă. Evident că va fi o presiune. Dar nu poți fi jucătoare de top dacă nu faci față presiunii unei finale”, a spus Mirel Albon.
Întrebat dacă jucătoarele clujene vor privi cu relaxare meciul împotriva formației ASA Târgu Mureș, președintele clubului Olimpia Cluj-Napoca, Alin Cioban, a declarat că motivarea jucătoarelor este o problemă curentă dar că fetele își vor dori să învingă pentru suporterii echipei. „Chiar dacă jucăm cu echipa din Târgu Mureș, rivala clasică a Olimpiei, pot să spun că motivarea jucătoarelor este o problemă curentă, apărută odată cu câștigarea primului event în anul 2011. Să motivezi jucătoare de valoarea celor de la Olimpia nu este chiar atât de ușor, deoarece apare rutina, uzura și chiar superficialitatea specifică unui campionat pe care-l dominăm de 6 ani. Totuși așa cum le-am simțit zilele acestea pe majoritatea jucătoarelor cred că vor aborda partida cu seriozitate, încredere și cu dorința de victorie. Chiar dacă avem un avans de patru puncte față de mureșence, sunt convins că fetele noastre își doresc victoria pentru suporterii echipei, pentru familiile lor și pentru toți cei care le-au susținut și în acest sezon”, a declarat Alin Cioban.
În ultimul meci, disputat la Cluj-Napoca, antrenorul echipei Târgu Mureș a îndemnat în mod constat jucătoarele la un joc agresiv, iar acest lucru nu a putut fi trecut cu vederea de către conducerea clubului Olimpia. Alin Cioban le dorește celor de la ASA să treacă cu bine peste problemele financiare cu care se confruntă clubul, iar meciurile să se desfășoare în continuare într-un spirit de fair play fotbalistic.
„Despre modul de abordare a partidelor cu Olimpia din partea domnului antrenor și despre modul cum înțelege o conduită corectă, cel puțin în relația cu mine, ar fi multe de spus, însă nu doresc să generez polemici înaintea partidei.
Cu toate manifestările dumnealui lipsite de fair play la adresa clubului Olimpia, sper sincer să-și rezolve problemele financiare la club și să reușească și în anii viitori să-mi dea aceleași emoții în derbiul clasic dintre cele două echipe.
De asemenea, sper ca cele două meciuri în compania fetelor de la ASA, atât în campionat cât și în Cupa României, să se desfășoare într-un spirit de fair play și mizez aici pe inteligenta jucătoarelor din ambele echipe care în ciuda rivalității știu să se respecte și să petreacă clipe frumoase împreună când se întâlnesc la echipele reprezentative ale României”, a afirmat președintele clubului Olimpia Cluj-Napoca.
Meciul dintre Olimpia Cluj-Napoca și ASA Târgu Mureș se va disputa, duminică, 8 mai, de la ora 11:00, pe Stadionul Transil din Târgu Mureș. Acest meci va conta pentru etapa a 5-a a Play-Off-ului Superligii naționale de fotbal feminin.
Până la acest meci, echipa secundă a clubului, Olimpia 2 Cluj-Napoca, va întâlni, sâmbătă, 7 mai, de la ora 16:00, pe terenul de la Baza Sportivă „Ardealul” din Cluj-Napoca, formația CS Ineu. Meciul va conta pentru etapa a 19-a a Ligii 1.
Fotbal feminin: Olimpicele clujene vor victoria și la Târgu Mureș Reviewed by on . Echipa de fotbal feminin Olimpia Cluj-Napoca și ASA Târgu Mureș se întâlnesc din nou, astăzi, în derbiul returului Play-Off-ului Superligii. [caption id="attach Echipa de fotbal feminin Olimpia Cluj-Napoca și ASA Târgu Mureș se întâlnesc din nou, astăzi, în derbiul returului Play-Off-ului Superligii. [caption id="attach Rating: 0
scroll to top