Încep lucrările la autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, pe tronsonul Ungheni-Ogra (10 km)

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă că a fost emis Ordinul de Începere a Lucrărilor pentru “Execuție lucrări realizarea Autostrăzii Brașov — Târgu Mureș — Cluj — Oradea, sector 1C Târgu Mureș — Ogra Lotul 2: Ungheni — Ogra” în lungime de 10,105 kilometri.

“Contractul de Tip Fidic Roșu (Execuție Lucrări) a fost atribuit în urma finalizării procedurii de achiziție publică (licitație deschisă) Asocierii SC Strabag SRL — SC Straco Grup SRL și are o valoare totală de 251,349,460.28 lei fără TVA. Contractul a fost întârziat până la această dată din cauza neexproprierii terenurilor din motive independente de CNADNR. Pentru întocmirea documentațiilor necesare exproprierii terenurilor, CNADNR s-a lovit de lipsa documentelor de proprietate și identificarea greoaie a proprietarilor terenurilor supuse exproprierii din cauza lipsei planurilor parcelare, a suprapunerii de proprietari pe aceleași terenuri etc.”, precizează compania de drumuri.

Proiectul va face obiectul finanțării din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 — 2020 fiind un proiect nou amplasat pe rețeaua TEN-T Central.

Durata contractului este 12 luni pentru execuția Lucrărilor și 48 luni perioada de garanție.

Obiectivele proiectului:

  • lungime autostrada – 415 km;
  • latimea platformei de 26,00m;
  • partea carosabila cu 2 benzi pe sens;
  • 300 poduri, pasaje si viaducte pe autostrada;
  • 73 pasaje peste autostrada
  • 19 noduri rutiere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.