Monday , 23 October 2017

Home » Din Oraș / Județ » Medicul din Cluj care a umilit o fată pentru că nu vorbea corect limba română a fost amendat

Medicul din Cluj care a umilit o fată pentru că nu vorbea corect limba română a fost amendat

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca a fost amendat, miercuri, cu 2.000 de lei, de CNCD, în cazul adolescentei din Covasna care, internată la unitatea medicală, ar fi fost umilită de un medic pentru că nu vorbea româneşte, iar doctorul respectiv a primit o amendă de 1.000 de lei conform Gandul.

Foto Portalsm

Foto Portalsm

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de CNCD, încălcarea dreptului pacientei minore şi al aparţinătorilor acesteia de a fi informaţi asupra stării de sănătate şi a situaţiei medicale, într-un limbaj respectuos şi în limba maternă sau într-o limbă cunoscută, constituie faptă de discriminare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Se aplică sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 de lei părţii reclamate, medic la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca. Se aplică sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 de lei şi spitalului, pentru neimplementarea obligaţiilor prevăzute la art. 6 şi 8 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003. Se solicită unităţii medicale să implementeze în cultura organizaţională obligaţiile legale în cauză”, se arată în comunicat.

Directorul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, Cornel Aldea, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că nu a primit nicio hârtie oficială din partea CNCD legat de sancţiunile aplicate. “Să primim hârtia oficială şi vedem cum acţionăm”, a spus Aldea.

La rândul său, preşedintele executiv al UDMR, Kovacs Peter, a declarat corespondentului MEDIAFAX că decizia CNCD este “bună şi dreaptă”.

“Este foarte important pentru cei care se consideră discriminaţi din motive etnice să reacţioneze. Familia fetei în cauză din judeţul Covasna, umilită de un medic de la Spitalul de Copii Cluj, a cerut ajutorul UDMR, iar noi imediat am sesizat CNCD. Consider că prin această decizie a CNCD, familia respectivă a obţinut o satisfacţie morală”, a spus Kovacs.

În februarie, UDMR depusese o plângere la CNCD în cazul unei adolescente de 17 ani din judeţul Covasna care, internată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, ar fi fost umilită de un medic pentru că nu vorbea româneşte. UDMR susţinea atunci că fata din comuna Tălişoara, judeţul Covasna a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca în urma unui accident suferit în municipiu, iar la unitatea medicală ar fi fost umilită şi jignită de către personalul medical pentru că nu vorbea corect limba română şi nu avea posibilitatea de a se adresa în limba maternă personalului medical. Concret, spunea atunci Kovacs Peter, umilinţa a constat în faptul că medicul care a tratat adolescenta a dat prioritate faptului că ea nu vorbeşte româneşte, nu tratamentului.

La rândul său, preotul unitarian Racz Norbert, care a asistat la internarea adolescentei la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, declarase că familia adolescentei îi ceruse să o ajute la discuţia cu medicul pentru a afla informaţii despre diagnostic şi tratament, însă doctorul l-a scos din sală.

Sursa: Gandul

Medicul din Cluj care a umilit o fată pentru că nu vorbea corect limba română a fost amendat Reviewed by on . Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca a fost amendat, miercuri, cu 2.000 de lei, de CNCD, în cazul adolescentei din Covasna care, internată la uni Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca a fost amendat, miercuri, cu 2.000 de lei, de CNCD, în cazul adolescentei din Covasna care, internată la uni Rating:

[instagram-feed]
scroll to top