Saturday , 25 November 2017

Home » Din Oraș / Județ » Mircea Lucescu: Clujul trebuia ales din start pentru spectatori

Mircea Lucescu: Clujul trebuia ales din start pentru spectatori

”Mi se pare incredibil! În Franţa au fost atentate teroriste groaznice şi după o săptămână s-au organizat din nou meciuri. Adevărat, cu măsuri de securitate sporite. La noi (pe Național Arena) nici măcar nu se pune problema unui asemenea pericol. Să mai posteze câţiva oameni la intrările stadioanelor pentru control suplimentar împotriva materialelor pirotehnice. De asta privăm noi privăm publicul de prezenţa echipei naţionale?! Nu-i rău să se joace şi la Cluj, dar asta să se facă pentru spectatorii de acolo, să existe din start această dorinţă, nu forţaţi de împrejurări. Toate oraşele mari trebuie să aibă şi să folosească un astfel de stadion, e extrem de important”, a declarat Lucescu, conform Gsp.ro.

lucescu clujMircea Lucescu crede că ar trebui mai multe stadioane.

”Domnule, în loc să ne gândim cum să construim noi stadioane, să evoluăm, noi ne gândim cum să împiedicăm evoluţia. Avem doar două stadioane importante în România, la Bucureşti şi la Cluj, apoi unul ceva mai mic la Ploieşti, va fi şi la Craiova. Timişoara ce aşteaptă? Iaşiul, la fel! Sunt multe oraşe importante care pot face aceste lucruri. Chiar nu îşi dă nimeni seama ce înseamnă pentru imaginea oraşului respectiv un stadion?”, a mai spus tehnicianul.

Mircea Lucescu: Clujul trebuia ales din start pentru spectatori Reviewed by on . ”Mi se pare incredibil! În Franţa au fost atentate teroriste groaznice şi după o săptămână s-au organizat din nou meciuri. Adevărat, cu măsuri de securitate spo ”Mi se pare incredibil! În Franţa au fost atentate teroriste groaznice şi după o săptămână s-au organizat din nou meciuri. Adevărat, cu măsuri de securitate spo Rating:
scroll to top