Tuesday , 22 August 2017

Home » Divertisment / Umor » Muzica din ’90 revine la Cluj: We Love Retro!

Muzica din ’90 revine la Cluj: We Love Retro!

We-Love-Retro-FB-AfisAu mai rămas doar două săptămâni până la cel mai mare retro party din România al anului, We Love Retro! Cluj-Napoca, 23 Octombrie 2015, Sala Polivalentă.

„Te-ai plictisit de secolul în care trăim? Vrei să retrăiești perioada generației cu cheia la gât ? Ți-e dor de muzica și discotecile anilor 90? Vino la Sala Polivalenta să sărbătorim reîntoarcerea în timp și să uităm pentru o clipă de tehnologia anilor în care trăim” – Diana Suciu|DISPERSIE#Răspândim Idei.

Lou Bega, La Bouche, Down Low, Captain Jack și Bomfunk MC’s (dj set by DJ Infecto) în premieră la Cluj într-un spectacol ce ne va purta în trecut, pe vremea primelor discoteci, a casetofoanelor cu luminițe și a petrecerilor cu colegii de școală.

Atmosfera celor mai marcanți ani din istoria recentă a României va fi recreată în detaliu prin decoruri speciale la ”We Love Retro” – 90’s edition.

Biletele Standard presale se mai pot achiziționa până pe data de 17 octombrie, 60 lei în loc de 80 lei, în limita stocului disponibil. Un bilet Golden Circle costă 99 de lei (stoc limitat), iar cele VIP 200 de lei (stoc limitat).

Acestea se pot achiziționa din rețeaua BILETMASTER.RO, EVENTIM.RO sau din locațiile partenere:

Casa de Cultură a Studenților (Cluj-Napoca);
Iulius Mall Cluj-Napoca (standul ticket event de la parter lângă info point);
Polus Center Cluj-Napoca (standul Fitness Nutrition din zona foodcourt);
CORA Cluj-Napoca (pe culoar, standul de bilete de lângă Inmedio);
Casieria teatrală, str. Piața Ștefan cel Mare 14, Cluj-Napoca;
Rehab College Bar, str. Piezișa 23, Cluj-Napoca;
JAXX Bar & Grill, str. Emil Isac 25, Cluj-Napoca;
SHTO College Bar, str. Memorandumului 6, Cluj-Napoca;
LOU BEGA este binecunoscut pentru melodia ”Mambo Nr. 5” care a devenit instantaneu un hit la nivel internațional, ocupând locul 1 în top-uri în majoritatea țărilor din Europa, și locul 3 în SUA.

În 1999 și-a lansat albumul de debut ”A little bit of Mambo” care a ajuns pe locul 3 atât în țara sa de origine, Germania, cât și în Statele Unite ale Americii. Semnătura muzicală a artistului consistă din îmbinarea elementolor muzicale ale anilor ’40 – ’50 cu elemente și sunete moderne.

Și al doilea single, ”I Got A Girl”, s-a clasat bine, acesta intrând în top 10 în țări precum Franța, Finlanda, Belgia.

În 2001 a lansat cel de-al doilea album, ”Ladies and Gentlemen”. De-a lungul carierei, Lou Bega a lansat 5 albume. În ultimul său material ”A Little Bit of 80’s” a reprodus piese internaționale clasice precum: “Smooth Operator” (1984) – Sade, “I’m So Excited” (1982) – The Pointer Sisters, “Vamos a la playa” (1983) – Righeira, “Red Red Wine” (1968) – Neil Diamond și “Karma Chameleon” (1983) – Culture Club.

https://www.youtube.com/watch?v=EK_LN3XEcnw

LA BOUCHE feat. NATASCHA WRIGHT

Celebra trupă LA BOUCHE a avut un rol semnificativ în industria muzicii pop a anilor ’90 și este cunoscută pentru hituri precum: ”Be My Lover”, ”Sweet Dreams”, ”Fallin’ In Love” și ”SOS”.

După ce Melanie Thornton a părăsit grupul în 1998 în urma deciziei de a-și începe cariera solo, producătorul de succes, Frank Farian, cunoscut din grupuri de hit precum ”Milli Vanilli” și ”No Mercy”, a descoperit-o pe Natascha Wright ca noua doamnă lider La Bouche.

Cântăreața sud americană era cunoscută și apreciată pe scena muzicii din anii ’90, având deja un turneu alături de Haddaway (What Is Love). Cântăreața a primit Discul de Aur pentru colaborarea cu D.J. Bobo la hiturile ”Freedom” și ”Love Is The Price”.

La Bouche au ajuns în top peste tot în lume cu mega hiturile ”Sweet Dreams” și ”Be My Lover”, devenind un mega succes în Europa și în Statele Unite ale Americii.

https://www.youtube.com/watch?v=ydd9Dn3bJlI

CAPTAIN JACK sunt cel mai bine cunoscuți pentru piesele ”Captain Jack”, ”Drill Instructor” și ”Little Boy”. Captain Jack au fost influențați muzical de genul eurodance care a fost popular în Europa, Oceania și America de Sud în anii ’90. Chiar dacă stilul lor muzical era unul dance, au compus și piese lente precum: Back Home”, ”7 Days” și ”I Feel”.

În 2008 Captain Jack au revenit sub formula Bruce Lacy și Jamie Lee cu o nouă direcție muzicală pe un gen techno dance matur cu influențe R&B, Hip-Hop și oriental, cum ar fi “Turkish Bazar”.

https://www.youtube.com/watch?v=boNRVXR7bqg

DOWN LOW, un simbol al muzicii Hip-Hop în Europa. Joe Thompson (rapper) și Michael Dalien (cântăreț) au fost recunoscuți ca și “Nașii” Hip-Hop-ului European din anul 1995 când și-au făcut debutul cu ”Vision of Life”, care a ajuns foarte repede în top-uri în Germania și Franța, iar la scurt timp în toată Europa.

”Johnny B”, “Once Upon A Time”, “Moonlight”, “Murder”, “Potion” sunt piesele care i-au clasat pe artiști ca leaderi ai muzicii rap în Europa. Au câștigat nenumărate premii de-a lungul anilor și au fost nominalizați la ”VIVA COMET”, ”Radio Energy” și ”Radio 4”. Au câștigat premiul pentru cei mai buni noi artiști, iar ”Johnny B” și ”Once Upon A Time” au primit discul de aur.

https://www.youtube.com/watch?v=Q7ZO8mM4Vfw

BOMFUNK MC’S și-au făcut debutul în 1999 cu albumul ”In Stereo”. Melodiile ”Freestyler”, ”Uprocking Beats” și ”B-Boys & Flygirls” au ajuns celebre în toată Marea Britanie peste noapte.

”Uprocking Beats” a ajuns pe locul 1 în topurile dance finlandeze, iar albumul s-a vândul în peste 600.000 de unități.

Până în anul 2000 ”Freestyler” a ajuns populară în toată Europa, devenind cea mai bine vândută melodie din zonă a anului. Trupa a ajuns în topuri pe locul 1 în Turcia, Australia, Noua Zeelandă, Danemarca, Norvegia, Suedia, Olanda, Italia și Germania. Bomfunk MC’s au câștigat premiul pentru ”Cel mai bun act nordic” la Premiile Muzicale Europene MTV.

În 2002 formația a lansat cel de-al doilea album, ”Burnin’ Sneakers”. “Super Electric”, “Live Your Life” feat. Max’C, și “(Crack it!) Something Goin’ On” feat. Jessica Folcker care a ajuns în top 10 în Germania.

La TME vine în formula de dj set, DJ INFECTO, dj-ul original Bomfunk MC’s. În 2004 trupa și-a lansat cel de-al treilea și ultimul album, ”Reverse Psychology”

https://www.youtube.com/watch?v=ymNFyxvIdaM

Ajuns la șaptea ediție, Transylvania Music Event este unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din nord-vestul României. Peste 100.000 de oameni au dat viață festivalului în cele șase ediții precedente la concerte și petreceri în care au urcat pe scenă Rudimental, Chicane, Snap, Nana, Ice MC, Loona, Pete Tong, Tom Craft și Bar 9, alături de nenumărați artiști români.

Un festival care a crescut de la an la an, Transylvania Music Event este unul din cele 10 evenimente prioritare ale municipiului Cluj-Napoca și susține candidatura orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, după succesul campaniei pentru titlul de Capitală a Tineretului în 2015. Evenimentul va avea loc în noua Sală Polivalentă a municipiului Cluj-Napoca și va folosi din plin arhitectura și designul spațiului, care îl va completa cu decoruri tematice WE LOVE RETRO.

Muzica din ’90 revine la Cluj: We Love Retro! Reviewed by on . Au mai rămas doar două săptămâni până la cel mai mare retro party din România al anului, We Love Retro! Cluj-Napoca, 23 Octombrie 2015, Sala Polivalentă. „Te-ai Au mai rămas doar două săptămâni până la cel mai mare retro party din România al anului, We Love Retro! Cluj-Napoca, 23 Octombrie 2015, Sala Polivalentă. „Te-ai Rating:

[instagram-feed]
scroll to top