Saturday , 19 August 2017

Home » Din Oraș / Județ » Pentru al optulea an consecutiv clujenii vor participa la evenimentul global Earth Hour

Pentru al optulea an consecutiv clujenii vor participa la evenimentul global Earth Hour

Asociația Tineretul ONU din România, Filiala Cluj, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Spirit Flames, organizează sâmbătă, 19 martie, de la ora 20,30, în Piața Unirii, un eveniment de celebrare a ‘Orei Pământului’, prin care se urmărește conștientizarea populației în legătură cu efectele folosirii în exces a curentului electric.

ora pamantului“Evenimentul este creat de către o organizație nonguvernamentală, înființată și condusă de către tineri. Ea se ghidează după sloganul ‘Open your mind, improve our world’ și are drept scop promovarea și încurajarea valorilor și activităților ONU în rândul tinerilor români, al societății românești și al comunității internaționale, prin intermediul activităților desfășurate. ‘Ora Pământului’ este o sărbătoare globală anuală în care oamenii sting lumina și opresc aparatele electrocasnice neesențiale timp de o oră, pentru a arăta că le pasă și că vor să protejeze viitorul planetei”, se arată într-un comunicat transmis vineri AGERPRES de către Primăria Cluj-Napoca.
Promotorul acestei mișcări este World Wide Fund for Nature Australia, o organizație nonguvernamentală pentru conservarea naturii și restaurarea ecologică a mediului natural.
Pentru sărbătorirea Orei Pământului 2016, Asociația Tineretul ONU din România, Filiala Cluj, a pregătit mai multe activități de informare și conștientizare a efectelor negative pe care le are folosirea în exces a curentului electric asupra planetei noastre.
Iluminatul public va fi întrerupt pentru zona în care se va desfășura evenimentul, timp în care Spirit Flames vor oferi o reprezentație de jonglerie cu focul.
Organizatorii mai anunță că cei care vor dori să se alăture campaniei vor lua parte la o activitate captivantă care nu necesită utilizarea curentului electric conform http://www.dcnews.ro/ora-pamantului-2016-ce-se-intampla-in-romania-de-earth-hour_500472.html#sthash.ZSKb5I6v.dpuf

Pentru al optulea an consecutiv clujenii vor participa la evenimentul global Earth Hour Reviewed by on . Asociația Tineretul ONU din România, Filiala Cluj, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Spirit Flames, organizează sâmbătă, 19 martie, de Asociația Tineretul ONU din România, Filiala Cluj, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Spirit Flames, organizează sâmbătă, 19 martie, de Rating:

[instagram-feed]
scroll to top