Thursday , 24 August 2017

Home » Din Oraș / Județ » Peste 40 de organizații de tineret au lansat în premieră națională, la Cluj-Napoca, proiectul pentru obținerea titlului de Capitală a Tineretului din România.

Peste 40 de organizații de tineret au lansat în premieră națională, la Cluj-Napoca, proiectul pentru obținerea titlului de Capitală a Tineretului din România.

Aproximativ 40 de organizații de tineret din România au lansat, marți, în premieră națională, la Cluj-Napoca, proiectul pentru obținerea titlului de Capitală a Tineretului din România.

CLUJ NAPOCA‘Peste 40 de organizații de tineret au lansat un proiect, în premieră națională, pentru obținerea titlului de Capitală a Tineretului din România și crearea cadrului legal pentru selecția viitoarelor orașe care vor obține acest titlu. Vrem să generăm un mecanism pentru obținerea unui astfel de titlu. Capitala Tineretului din România poate deveni instrumentul cel mai eficient de mobilizare a resurselor locale existente pentru o mai bună dezvoltare economică și socială, bazată pe nevoile și obiectivele reale ale tinerilor. Pe lângă acest titlu, certificatul de calitate Oraș Tânăr poate oferi un impuls complementar pentru încurajarea investițiilor urbane în generația tânără și sectorul organizațiilor de tineret’, a declarat Andras Farkas, unul dintre inițiatorii proiectului.

El a mai spus că proiectul va fi construit pe experiența Clujului și că Timișoara ar putea deveni un oraș pilot al proiectului.

‘Vom construi pe experiența Clujului, care a fost anul trecut Capitala Europeană a Tineretului. În ceea ce privește beneficiile pe termen lung, tinerii implicați activ în procesul de dezvoltare a urbei devin cetățeni activi și responsabili, membri loiali și productivi ai comunității. La nivel național, România va dobândi tot mai multe orașe care, în formarea viziunii lor despre viitor, implică activ generația tânără și încurajează tinerii să rămână acasă și să-și creeze perspective acolo unde au crescut și au devenit parte a societății. (…) Între timp dorim să mobilizăm și alte orașe să candideze. Până în vară sperăm să stabilim mecanismul de selecție, să organizăm un juriu independent astfel încât, până la sfârșitul anului, să selectăm orașul care va obține titlul de Capitală a Tineretului din România începând cu 2 mai 2017’, a menționat Andras Farkas.

Prezent la eveniment, secretarul de stat pentru tineret în Ministerul Tineretului și Sportului, Andrei Popescu, a spus că susține proiectul, care este unul foarte important.

‘Ministerul Tineretului și Sportului susține acest demers, este un proiect foarte important, trebuie să fie și ușor vandabil. În momentul în care vom avea propunerea concretă pentru a vedea cum arată proiectul Capitalei Tineretului din România, vom vedea cum îl putem integra în Planul național de acțiune, în Strategia națională de tineret, pentru a primi sprijin adecvat, financiar sau de altă natură’, a menționat Andrei Popescu.

Sursa: AGERPRES/ (AS—autor: Marius Septimiu Avram, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Peste 40 de organizații de tineret au lansat în premieră națională, la Cluj-Napoca, proiectul pentru obținerea titlului de Capitală a Tineretului din România. Reviewed by on . Aproximativ 40 de organizații de tineret din România au lansat, marți, în premieră națională, la Cluj-Napoca, proiectul pentru obținerea titlului de Capitală a Aproximativ 40 de organizații de tineret din România au lansat, marți, în premieră națională, la Cluj-Napoca, proiectul pentru obținerea titlului de Capitală a Rating:

[instagram-feed]
scroll to top