Wednesday , 18 October 2017

Home » Din Oraș / Județ » REZULTATE BACALAUREAT 2016: Judeţul Cluj pe primul loc în ţară privind rata de promovabilitate

REZULTATE BACALAUREAT 2016: Judeţul Cluj pe primul loc în ţară privind rata de promovabilitate

July 13, 2016 8:19 am by: A+ / A-

În total, 56 de candidaţi au luat media 10 la Bacalaureat, la nivel naţional, potrivit datelor Ministerului Educaţiei, care mai arată că 86.262 de elevi (66,7%) au promovat la examen.

Ministerul Educaţiei informează că 56 de elevi au luat media 10 la Bacalaureat 2016, şapte dintre aceştia fiind din Capitală, se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

„Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2016 este de 66,7% (cu 0,3 mai mare decât rata de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut). Astfel, au promovat 86.262 (66,7%) de candidaţi dintr-un total de 129.390 de candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 81.490 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (74,1%, rată de reuşită din cei prezenţi), iar 4.772 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (24,6%, rată de reuşită)”, se mai precizează în comunicat.

„Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (83,32%), Bacău (79,91%), Braşov (78,21%) Sibiu (77,69%) şi Galaţi (77,65%). Rata de promovare în Capitală este de 68,5%. Judeţele în care rata de promovare s-a situat sub 50% sunt Ilfov (34,15%), Teleorman (48,48%) şi Giurgiu (40,06%)”, mai arată sursa citată.

Untitled

Datele prezentate de minister mai arată că din totalul celor 137.338 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 129.390 de candidaţi (109.973 din promoţia 2015-2016 şi alţi 19.417 din promoţiile anterioare).

De asemenea, 7.948 de candidaţi au absentat, în timp ce 42.937 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (28.383 din promoţia curentă şi alţi 14.554 din promoţiile anterioare).

Potrivit ministerului, au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 191 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

REZULTATE BACALAUREAT 2016: Judeţul Cluj pe primul loc în ţară privind rata de promovabilitate Reviewed by on . În total, 56 de candidaţi au luat media 10 la Bacalaureat, la nivel naţional, potrivit datelor Ministerului Educaţiei, care mai arată că 86.262 de elevi (66,7%) În total, 56 de candidaţi au luat media 10 la Bacalaureat, la nivel naţional, potrivit datelor Ministerului Educaţiei, care mai arată că 86.262 de elevi (66,7%) Rating: 0

[instagram-feed]
scroll to top