Monday , 21 August 2017

Home » Evenimente » Sala Polivalentă Cluj-Napoca va fi, în acest weekend, gazda târgului de nunți Transilvania Wedding Fair

Sala Polivalentă Cluj-Napoca va fi, în acest weekend, gazda târgului de nunți Transilvania Wedding Fair

afis TWF_final_programProgram eveniment:

vineri 22 ianuarie: ora 13.00-20.00

sambata 23 ianuarie: ora 10.00–20.00

duminica 24 ianuarie: ora 10.00-19.00

Zeci de furnizori importanți din domeniul organizării de evenimente îi așteaptă pe toți cei interesați la Transilvania Wedding Fair, eveniment care va avea loc între 22 și 24 ianuarie la Sala Polivalentă Cluj-Napoca.

În cadrul Transilvania Wedding Fair, care beneficiază de un spațiu generos de 1.000 de metri pătrați, viitorii miri vor avea posibilitatea de a trece prin toate etapele parcurse în organizarea nunții și vor putea găsi tot ce au nevoie pentru un eveniment reușit, începând de la ținute festive, rochii de mireasă, bijuterii, invitații de nuntă, mărturii până la aranjamente florale, decorațiuni, servicii foto-video, cofetării, trupe, DJ, ansambluri folclorice, etc.

Un expozant special al târgului, venit în România special pentru Transilvania Wedding Fair, este MiraMode, salon cu rochii de mireasă din Italia. Expozanții de la târg sunt atât antreprenori din Cluj, cât și din orașe precum București, Baia Mare, Zalău, Târgu Mureș, Bistrița, Lugoj.

Un eveniment inedit al Transilvania Wedding Fair va fi workshopul prin care make-up artistul Daniela Bogos Teodoru le va învăța pe viitoarele mirese cum să își pregătească tenul pentru make-up și va susține un atelier demonstrativ de tatuaje semipermanente.

Tot în cadrul târgului viitoarele mirese vor putea admira prezentări de modă ale noilor colecții de rochii de mireasă între care și colecția designerului italian Gritti Michele.

Cei care vor călca pragul Transilvania Wedding Fair vor putea savura și momente artistice susținute de trupe de muzică, respectiv de dans, dar se vor putea și odihni în zona de lounge a târgului.

Vizitatorii vor putea participa și la concursul cu premii organizat la Transilvania Wedding Fair, prin completarea taloanelor primite la intrare și depunerea lor în urna special amenajată. Premiile oferite sunt o rochie de mireasă oferită de Salon Maya Fashion, un costum de mire oferit de Gentelman’s Style by Salon Dya și un voucher în valoare de 500 euro oferit de Puzzle Photography.

Costul unui bilet de intrare este de 5 lei. Biletele se pot achiziționa de la casieria Sălii Polivalente în zilele evenimentului.

Mai multe informații găsiți pe site-ul evenimentului www.transilvaniaweddingfair.ro sau pe pagina de Facebook a evenimentului: facebook.com/transilvaniaweddingfair.

Sala Polivalentă Cluj-Napoca va fi, în acest weekend, gazda târgului de nunți Transilvania Wedding Fair Reviewed by on . Program eveniment: vineri 22 ianuarie: ora 13.00-20.00 sambata 23 ianuarie: ora 10.00–20.00 duminica 24 ianuarie: ora 10.00-19.00 Zeci de furnizori importanți d Program eveniment: vineri 22 ianuarie: ora 13.00-20.00 sambata 23 ianuarie: ora 10.00–20.00 duminica 24 ianuarie: ora 10.00-19.00 Zeci de furnizori importanți d Rating:

[instagram-feed]
scroll to top