SIMONA HALEP E CAMPIOANĂ LA WIMBLEDON!!!

Învinsă clar, sâmbătă, de Simona Halep în finala de la Wimbledon, Serena Williams, care încerca să egaleze recordul de victorii în turneele de Mare Şlem, a părut „copleşită de aşteptările sale şi publicului”, comentează BBC, preluat de Agerpres.

„La fel ca în finala pierdută anul trecut în faţa lui Angelique Kerber, Williams a părut copleşită de aşteptările sale şi ale publicului şi s-a văzut condusă rapid cu 4-0 în primul set”, scrie BBC după meciul câştigat cu 6-2, 6-2 de sportiva din România. „Halep a spus înainte că nu simte nicio presiune şi exact astfel a jucat. De la început a părut relaxată şi plină de încredere (…)”, adaugă BBC.

Simona Halep a obţinut al doilea său titlu de Mare Şlem, după unul dintre cele mai bune meciuri din carieră, o victorie în doar 55 de minute în faţa fostului lider mondial. Serena Williams a ratat şansa de a egala recordul de 24 de trofee de Mare Şlem, deţinut de australianca Margaret Court.

Primii care au felicitat-o pe Simona au fost chiar organizatorii turneului. „Visul a devenit realitate” și „o performanță magică” – au fost cuvintele lor.

Felicitări vin pentru Simona Halep și de la jurnaliștii de la BBC Sport: „Momentul victoriei… Felicitări, Simona Halep! Ești incredibilă!”, au scris pe Twitter jurnaliștii britanici.
Impecabilă de la un capăt la altul, românca Simona Halep a câştigat finala de la Wimbledon surclasând-o (6-2, 6-2) pe Serena Williams, care aleargă în continuare după recordul de 24 de trofee de Mare Şlem, deţinut de Margaret Court”, scrie cotidianul francez de sport L’Equipe. „Ce ar fi putut face Serena în faţa Simonei, care a făcut o demonstraţie în 55 de minute? Românca a avut deplasare, precizie, concentrare, determinare: totul a mers perfect, iar loviturile Serenei nu au avut nicio direcție”, a scris publicația.

„Simona Halep nu a evoluat niciodată la un asemenea nivel pe iarbă”, scrie AFP, preluată de Agerpres. „A fost un meci dezechilibrat. Simona Halep nu a evoluat niciodată la un asemenea nivel pe iarbă, iar Serena Williams, de şapte ori câştigătoare la All England Club, a făcut-o rareori atât de prost. Teoretic, americanca pleca totuşi ca favorită la a unsprezecea sa finală pe gazonul englez şi pierduse o singură dată în zece meciuri în faţa Simonei Halep”, comentează AFP.

Americanca nu şi-a revenit după „începutul catastrofal” al finalei. „Cu 25 de erori neforţate faţă de trei ale adversarei sale, meciul a fost în sens unic. Spre surpriza generală”, notează agenţia franceză.

Ambasadorul Statelor Unite în Marea Britanie s-a alăturat și el, cu fair-play, celor care o laudă pe Simona, chiar dacă, jucătoarea română a pus capăt, cel puțin pentru moment, visului americancei de a câștiga cel de-al 24 titul de grand slam. „Felicitări, Simona! Victorie binemeritată pe terenul central. Sunt convins că o să o vedem pe Williams revenind cât de curând”, a scris diplomatul.

În admirația Simonei este și fosta mare campioană a României, cu primul 10 din istoria gimnasticii, Nadia Comăneci: „Ce finală! Felicitări, Simona! Cel mai bun meci dintotdeauna”, a scris pe contul de Twitter Nadia Comăneci.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.