VIDEO: Strada Făgetului a fost modernizată. Proiectul a costat 10,5 milioane de lei. Cum arata strada

Primăria Cluj Napoca a anunțat încheierea lucrărilor de modernizare pe strada Făget, iar drumul a fost redat circulației, conform graficului anunțat.

Primaria a realizat pe acest sector lucrări de refacere a carosabilului, amenajarea trotuarului pentru pietoni şi o pistă pentru biciclişti. De asemenea, au fost consolidate zonele unde s-au semnalat alunecări de teren prin construcţia unor ziduri de sprijin. Odată cu modernizarea străzii au fost amenajate şi reţele de colectare a apei menajere şi pluviale.

Tronsonul modernizat are o lungime de 3 kilometri şi este cuprins între sensul giratoriu aflat la intersecţia cu Calea Turzii şi limita comunei Ciurila. În paralel cu aceste lucrări a fost modernizată şi reţeaua de iluminat public, fiind montaţi peste 100 de stâlpi pe întreaga lungime a străzii.

Lucrările au fost realizate de S.C. Antrepriză Reparații Lucrări ARL Cluj, iar valoarea contractului este de 10.512.182,56 lei. Perioada de garanție a lucrării este de 48 de luni.

Până la sfârşitul anului 2015 a fost realizată aproximativ jumătate din investiţie, lucrările continuate în acest an fiind suportate exclusiv din fondurile bugetului local.

Proiectul de reabilitare a străzii Făget – finalizat

Strada Făget a fost modernizată și redată traficului conform graficului anunțat. #Cluj

Publicată de Emil Boc pe Miercuri, 1 iunie 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.